Romeo-Valentin Muscă: „Poporul român s-a animalizat şi acest proces este abia la început”

Valentin MuscaCând îmi aduc aminte de vremile acelea, de veselia familiilor, de credinţele casnice, de obiceiurile traiului, mi se pare că moldovanul era vioi, vesel, cu inima deschisă, ca şi casa; fracul ne-a deşteptat mintea, dar ne-a strâns inimile, ca şi piepturile.

(Alecu Russo)

Nu l-am citat pe Alecu Russo pentru a vedea cum era societatea românească acum un secol şi jumătate ci, pentru că, într-o formă evoluată, dar cu acelaşi fond, societatea contemporană trăieşte aceleaşi transformări.

Până în 1989 viaţa românilor era dificilă. Lipseau cele mai elementare lucruri: pâinea, laptele, carnea, cărţile, libertatea presei. Întreaga societate era supravegheată ca un aeroport internaţional. În ciuda paranoiei colective, oamenii ştiau să se bucure, să râdă, să glumească, să se distreze, să bea, să chefuiască.

După 1989, Principatele s-au umplut de mărfuri la care mulţi nici nu visaseră, dar oamenii nu mai sunt aceiaşi. Prieteniile de odinioară s-au destrămat. Invidia şi egoismul ne-au umplut capetele şi toate ieşirile noastre sunt cu măsură. Râsetele zgomotoase de odinioară s-au transformat în zâmbete convenţionale, ca şi glumele şi beţiile şi, mai ales, iubirile.

Stresul şi lipsurile dinainte de 1990 îi împingeau pe români unii în braţele altora şi românii nu aveau nevoie de afrodisiace. Acum, o menopauză sentimentală inexplicabilă a cuprins sufletele noastre. Societatea românească este bolnavă. Boala este una psihică. Oamenii nu-şi mai vorbesc iar atunci când o fac, se înjură prin tribunale. Poporul român s-a animalizat şi acest proces este abia la început. Românul nu poate să se mai bucure de cele mai frumoase momente ale vieţii sale.

Înainte, şi cei mai săraci în ale duhului spuneau bancuri. Acum poţi petrece o zi întreagă într-o sală de aşteptare fără ca vreun tânăr să te întrebe ceva. Din fericire, mai există bătrâni care nu rezistă până nu te întreabă de unde vii şi unde mergi şi chiar al cui eşti…

Flori nu mai culegem şi de iubit nu mai iubim cu ochii, nici cu sufletul. Facem experienţe sexuale, să vedem cât suntem de performanţi. Viaţa noastră e o lungă tristeţe, un doliu fals ce ne-a învăluit sufletele şi nu lasă să pătrundă razele veseliei.

Suntem, fără îndoială, mai bogaţi ca-n 1989, dar am pierdut puţinul de omenie care-l aveam în trecut şi care ne făcea să trăim şi momente de fericire.

Întâlnirile noastre sunt tacticos cronometrate, telefoanele le dăm pe fugă. Prietenii îi vedem doar din interese, serile ni le petrecem pe lângă personaje influente, făcând adesea figuraţie, iar de cum se lasă întunericul suntem sfătuiţi de foştii amici să nu mai telefonăm.

Asta e România de astăzi…

* Text scris în 2006, în “Ortodoxia mioriţică”. 

Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă (Universitatea Bucureşti, promoţia 1993), Valentin Muscă este în prezent directorul Casei de Cultură din Odobeşti. În anul 2000 a obţinut un doctorat în teologia latină medievală, la Universitatea Misericorde din Fribourg (Elveţia).

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă