Lansare de carte: ”Spiritul vrâncean în lecturi elective” – Ionel Necula

Casa de Cultură ”Constantin C. Giurescu” din Odobești vă invită vineri, 5 aprilie 2019, la întâlnirea cu omul de litere IONEL NECULA, care va lansa lucrarea ”Spiritul vrâncean în lecturi elective” (Iași, 2019), al treilea volum din seria omonimă dedicată scriitorilor vrânceni.

Fost director al Casei de Cultură din Tecuci, Ionel Necula este considerat cel mai avizat cunoscător al fenomenului literar din Județul Vrancea. Este autorul a aproximativ 60 de volume, dintre care o duzină despre Tecuci, cu titlul „Uricar la poarta Moldovei”, trimitere subtilă la cele 25 de volume editate de Theodor Codrescu în a doua parte a sec. XIX, sub titlul „Uricariul”.

De asemenea, a scris mai multe volume de filosofie, printre care lucrări despre Emil Cioran, un volum despre Luca Pițu și l-a „scos” din arhivele fostei Securități pe gânditorul tecucean Ion Petrovici. Nu în ultimul rând, Ionel Necula este autorul volumului „Filosofia identității românești”, o lucrare prin care aduce în actualitate problema identității românești, o temă care preocupa generațiile trecute, temă abandonată, din păcate, în zilele noastre.

Gânditor așezat, cu judecăți profunde și un verb molcom, Ionel Necula face parte din lumea oamenilor educați, care nu bravează prin numărul cărților – deși are o operă impresionantă – nici nu epatează prin titluri și diplome.

Evenimentul va avea loc la ora 12, în Sala de lectură „Dumitru Pricop” a Bibliotecii Publice, din str. Libertății nr. 124. Persoanele prezente vor primi din partea organizatorilor cărți cu autograful autorului. Vă așteptăm cu drag!

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă