Francisc, Episcop al Romei, fiți bine venit, pelerin în România!

Pentru trei zile, Episcopul Romei se va afla în România în calitate de pelerin mai întâi, apoi de Episcop al Romei, de conducător al Bisericii romano-catolice și de „Șef” al Statului Vatican. În aceste multiple ipostaze, Episcopul Francisc, pe numele de mirean Jorge Mario Bergoglio, se va întâlni cu creștinii de confesiune catolică, cu Președintele României, cu Patriarhul Daniel și, ca orice pelerin, se va ruga în locuri sacre pentru frații noștri catolici.

Așa cum episcopii români ortodocși merg în comunitățile ortodoxe din Occident, chiar slujesc în bisericile puse, nu o dată, cu drag, la dispoziție de parohiile catolice, episcopul Romei vine în acest sfârșit de săptămână la/în comunitățile catolice din România. Este dovada că trăim într-o lume normală, fără ca extremiștii unguri, fundamentaliștii români sau creatorii de scenarii apocaliptice să poată tulbura această vizită.

Parte din acest firesc, Casa de Cultură din Odobești transmite fratelui nostru de sorginte latină și de credință creștină următorul mesaj: Părinte Francisc, Episcop al Romei și Tată (a se înțelege Papă) al catolicilor din toată lumea, fiți bine venit, pelerin în România!

Dr. Romeo-Valentin Muscă

PS: a) Un gând senin adresăm comunităților catolice din Vrancea care au șansa să-l întâlnească la București, Iași, Șumuleu Ciuc sau Blaj pe Episcopul de Roma. Despre această vizită istorică și despre istoria catolicismului în România vom discuta pe larg la simpozionul național „Civitas Milcoviae, cumanii și geneza Odobeștilor”, pe care-l vom organiza la Odobești, cu invitați de cel mai înalt nivel academic și diplomatic.

b) Informații avizate despre vizita Episcopului Romei pot fi găsite pe pagina Decanului Facultății de Teologie Catolică din București, Dr. Wilhelm Danca (vezi videoclipul Vin în România ca pelerin și frate).

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă