Nil Dorobanțu, un duhovnic ieșit din romanele lui F. M. Dostoievski

Cercetând perioada dintre 1944-1989 și personajele care au marcat rezistența anticomunistă din Podgoria Odobeștilor am avut imensa surpriză să descoperim un personaj fabulos: Ieroschimonahul Nil Dorobanțu (1920-1977). A fost unul dintre duhovnicii care străbăteau satele din Munții Vrancei și parohiile din zona Odobeștilor, îndemnând credincioșii să reziste și să lupte contra regimului comunist. A fost starețul Mănăstirii Tarnița, l-a cunoscut pe vrednicul Evghenie Hulea și înfruntând interdicțiile mergea pe ascuns prin mănăstiri și ajungea noaptea incognito la credincioșii din Focșani.

A fost arestat de miliție pentru perioade scurte, fiind bătut, schingiuit și maltratat, ajungând să stea ascuns în locuri știute numai de măicuțele de la mănăstiri.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ionel Ene în volumul „Jertfă în spațiul mioritic” (Focșani, 2001, p. 60)

S-a retras în catacombe între 1956-1964, trăind ca primii creștini în perioada persecuțiilor, unde a scris mii de pagini, pe care le-a păstrat cu teamă și grijă, spre cinstea sa, un preot din Podgoria Odobeștilor până în zilele noastre. Preotul vrâncean Ionel Dumitru Adam le-a recuperat și îngrijește publicarea postumă a „operei” duhovnicului prin Asociația „Nil Dorobanțu”.

Poate, într-o zi, cu sprijinul și mărturiile odobeștenilor care au trăit acei ani dificili și greu de judecat vom putea organiza la Casa de Cultură o masă rotundă pentru a discuta despre duhovnicii care țineau trează conștiința generației care a construit economia României între 1948-1989, pe care „Moștenitorii Securității” (cum îi numește Marius Oprea în volumul omonim) se chinuie să o taie și să o vândă la fier vechi.

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Elev la Școala Militară

Deja ieromonah

Volumul autobiografic, publicat de preotul Ionel Dumitru Adam

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă