La mulți ani odobeștenilor din fostul sat Vineșești!


Astăzi, locuitorii fostului sat Vineșești (cartierul Caragea) sărbătoresc hramul Bisericii parohiale Sfântul Gheorghe. Este datoria noastră să amintim tinerei generații că actualul cartier poartă numele comandantului militar Gheorghe Caragea din Focșanii Moldovei. Acesta s-a mutat în satul de răzeși Vineșești, după 1700 s-a călugărit luând numele Gherasim și a transformat biserica satului în schit. Ca orice dregător din acele vremuri a consolidat biserica din banii lui, nu de la Stat, dar și-a permis și o aroganță: i-a schimbat hramul lăcașului, din Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil în Sfântul Gheorghe, se înțelege de ce.


La câțiva ani s-a călugărit și fiul său Ioan, luând numele Isaia și a ctitorit Schitul Buluc, în amintirea dregătoriei militare a tatălui său (cuvântul „buluc” însemnând „companie militară” în limba turcă). După 1860, satul Vineșești s-a alipit Orașului Odobești, devenind cartier. Mai multe despre istoria religioasă a Odobeștilor în volumul Cristianitas Odobestiensis, care va fi încărcat pe site-ul Casei de Cultură. Până atunci, la mulți ani urmașilor răzeșilor din Vineșești, singurul sat al cărui nume se trage din cuvântul VIN! Dragi prieteni ai Casei de Cultură, vă rugăm să profitați de această „recluziune”, pentru unii binevenită, pentru alții un chin, și să descoperiți istoria Orașului Viilor Domnești!

Dr. Romeo-Valentin Muscă

PS: Informațiile despre fostul sat Vineșești sunt din Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română în Județul Putna, București, 1869.

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă