Toamna Odobeșteană s-a încheiat. Pregătim Zilele Culturii Odobeștene

Încă o Toamnă Odobeșteană plină de soare și culoare, de evenimente culturale și chipuri luminoase.

Dorim să mulțumim celor care au participat la eveniment, elevilor din trupa de teatru pentru copii, coordonată de Doamnele Prof. Maria Chiriac și Mihaela Rotaru, Doamnelor Marieta-Constanța Giurcan și Virginia Georgescu-Hoszu pentru excepționalele lucrări lansate cu această ocazie, Doamnei Conf. Univ. Dr. Carmen Săpunaru-Tămaș (Hyogo University), care ne-a onorat cu prezența și a avut un emoționant cuvânt despre omul Virginia Georgescu-Hoszu, cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ din localitate, trupei de teatru PROTHA din Panciu, odobeștenilor care au venit în număr mare, dar au respectat distanțarea fizică, și celorlalți invitați din localitățile vecine, care au făcut ca Toamna Odobeșteană să fie o sărbătoare a culturii vrâncene și un antidot la morozitatea care domină viața culturală pe timp de criză.

Nu în ultimul rând, ținem să mulțumim Domnului primar Daniel Nicolaș și Consiliului Local, care au înțeles importanța Casei de Cultură pentru păstrarea identității Orașului, susțin programele culturale și ne sunt alături.

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Foto: Daniel Gârleanu

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă