Memento de excepție: VASILE I. ȚIROIU, 130 de ani de la naștere

Vă invităm vineri, 16 octombrie, de la ora 11, să-l descoperiți pe podgoreanul, magistratul, politicianul și omul de cultură Vasile I. Țiroiu.
Fiu de răzeși din Bolotești, născut pe 8 septembrie 1890, Vasile I. Țiroiu a luptat jumătate de secol cu toate guvernele pentru drepturile viticultorilor. A încercat să-i organizeze pe podgoreni în cooperative și sindicate pentru a-și susține interesele, fiind președintele Federației Naționale a Cooperativelor Viticole de la fondarea acesteia până la desființarea instituției de către comuniști.
În 1946 a fost ales deputat liberal de Putna în ultimul Parlament liber al României, până în 1948. Din martie 1949 a fost obligat să părăsească locuința din Bolotești, plecând în surghiun la București, unde a lucrat la „munca de jos” până în 1957. S-a stins din viață pe 8 mai 1976.
Cu ocazia acestui memento vom lansa două volume: Vasile I. Țiroiu, „Istoricul Podgoriei Putnene” (Editura Terra, Focșani, 2020) și Vasile I. Țiroiu, „Amintiri, cum am colaborat cu profesorul Simion Mehedinți” (ediția a II-a, Editura Terra, Focșani, 2020).
Invitați speciali: sociologul MIRCEA KIVU și profesorul COSTICĂ NEAGU.
Parteneri: Societatea de Geografie din România, Filiala Vrancea și Asociația „Simion Mehedinți”.
„Istoricul Podgoriei Putnene” întocmit de Vasile Țiroiu completează magistral „Istoricul Podgoriei Odobeștilor” scris de Constantin C. Giurescu în aceiași ani, cu diferența că în timp ce Giurescu și-a redactat lucrarea într-un birou al Academiei Române, Vasile Țiroiu a refuzat compromisul: nu a beneficiat de avantajele sistemului, nici de birou la Academie, ci a scris istoricul podgoriei într-o cameră modestă dintr-un apartament proletar.
„Istoricul Podgoriei Putnene” este cea mai frumoasă carte despre podgorie și podgoreni, o adevărată apologie a sufletului podgorenilor mereu chinuiți de vreme, datorii la bănci și dări la Stat.
Dr. Romeo-Valentin Muscă

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă