25 Decembrie – Nașterea Domnului

Dragi prieteni ai Casei de Cultură,

Este primul sfârșit de an fără spectacol de Crăciun, iar acest lucru spune totul despre anul din care au mai rămas câteva zile. În sfârșit, abia acum am înțeles cât de fericiți trăiam înainte de pandemie, dar nu eram conștienți de acest lucru. Poate, după ieșirea din această perioadă stresantă și plină de restricții, vom realiza cât de mult contează normalitatea și cât de puțin o apreciem.

Vă dorim să petreceți zilele Nașterii Domnului după gândurile și posibilitățile Dumneavoastră! Să nu uitați că Fiul Lui Dumnezeu S-a născut în ieslea unui grajd încropit într-o peșteră, nu în locuința vreunui nobil din acele vremuri! Modestia, simplitatea, măsura, lipsa opulenței, generozitatea, discreția și bunul simț sunt semnele creștine ale Crăciunului, așa cum vedeți din icoana alăturată. Restul este folclor și tradiție. Sunt bune și acestea, colorează viața, hrănesc trupul, dar idolatrizând folclorul, porcul și tradiția, uităm că sărbătoarea Crăciunului este de fapt ziua de naștere a Lui Iisus Hristos și pierdem mereu esențialul.

PS: Icoana Nașterii Domnului care însoțește textul nostru a fost realizată de artistul Savu Moga în 1869. Este clasată în Patrimoniul Cultural Național și se află la Muzeul Național al Țăranului Român din București.

About the Author

Cultura Odobesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sună acum
Adresă