Redeschiderea Palatului Administrativ al fostului Județ Putna – Focșani, 24 ianuarie 2021

Vă invităm să descoperiți povestea Palatului Administrativ al fostului Județ Putna, la ridicarea căruia au contribuit și cetățenii din Podgoria Odobeștilor. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Daniel Renard, care proiectase Cazinoul din Constanța și a fost construită între 1913-1915. Din cauza ocupației germane, aceasta a devenit funcțională abia în 1919. Afectată de cutremurele din […]

Unirea de la 1859 sărbătorită într-un mod insolit la Odobești

Tablourile Unirii, opera cunoscutului pictor Vasile Pascu, au umplut de lumină și emoție Foyerul Casei de Cultură din Odobești pentru două zile. Ieri, la ora 11, a avut loc vernisajul expoziției, precedat de un moment de comemorare a victimelor pogromului de la București, din 21 ianuarie 1941. Dorim să mulțumim celor care au ajuns la […]

Tablourile semnate de Vasile Pascu, pictorul Unirii, au ajuns la Odobești

Tablourile Unirii, realizate de pictorul Vasile Pascu, au ajuns la Odobești. Mai puțin cele de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” care, din motive știute doar de Cel de Sus și de conducerea Colegiului, nu au putut face „deplasarea” la Odobești. Cei care ajungeți la Cinemateca noastră le puteți admira deja în Foyerul instituției. Vă […]

Vernisaj “Vasile Parcu – Pictorul Unirii” – joi, 21 ianuarie 2021

Casa de Cultură din Odobești vă invită joi, 21 ianuarie, începând cu ora 11, la vernisajul expoziției „Vasile Pascu – Pictorul Unirii”. Autorul a fost unul dintre cei mai prolifici pictori bisericești din România veacului XX, dar puțini sunt cei care au cunoștință de seria de tablouri dedicate Unirii și domnitorului Al. Ioan Cuza. Cu […]

150 de ani de la prima mare serbare a românilor de pretutindeni

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Academia Română va lansa o emisiune filatelică excepțională, dedicată aniversării a 150 de ani de la prima mare serbare a românilor de pretutindeni și primul congres al studenților români. Evenimentul a avut loc pe 15 august 1871 la Mănăstirea Putna, aflată la acea dată sub ocupație austro-ungară, iar printre participanți […]

Ziua Culturii Naționale: Mihai Eminescu, omul deplin al culturii românești

De Ziua Culturii Naționale nu putem vorbi decât despre „Eminescu, omul deplin al culturii românești”, cum l-a numit filosoful Constantin Noica. Casa de Cultură din Odobești vă invită joi, 14 ianuarie, începând cu ora 11, la o masă rotundă, în cadrul căreia vom discuta cu cărțile pe masă despre cea mai complexă personalitate din cultura […]

Marți, 12 ianuarie, ora 10: Aniversarea Congreselor Sioniste din 1881-1883

Casa de Cultură din Odobești va participa la aniversarea a 140 de ani de la deschiderea primului Congres Sionist de la Focșani, care a avut loc pe 30 decembrie 1881. Evenimentul se va desfășura în Sinagoga recent redeschisă, din strada Oituz, la manifestare anunțându-și participarea oameni de cultură și prieteni ai Comunității Evreilor din Vrancea. […]

La mulți ani, 2021!

Ultima zi a anului 2020 este momentul bilanțului. Dacă programul Bibliotecii Publice nu a răspuns cererilor cititorilor mici și mari, din Odobești și din cartierele Unirea și Mihai Sturza, așa cum o arată frecvența destul de redusă, este vina noastră, a directorului instituției. Dacă filmele pe care le-am difuzat în acest an în condiții dificile […]

25 Decembrie – Nașterea Domnului

Dragi prieteni ai Casei de Cultură, Este primul sfârșit de an fără spectacol de Crăciun, iar acest lucru spune totul despre anul din care au mai rămas câteva zile. În sfârșit, abia acum am înțeles cât de fericiți trăiam înainte de pandemie, dar nu eram conștienți de acest lucru. Poate, după ieșirea din această perioadă […]

Moment istoric la Focșani: Sinagoga și-a redeschis porțile

Dr. Aurel Vainer – președintele de onoare al Federației Comunităților Evreiești din România, Dr. Rafael Shaffer – prim rabinul României și Mircea Rond – președintele Comunității Evreilor din Vrancea și Râmnicu-Sărat au dezvelit placheta care marchează momentul oficial al redeschiderii Sinagogii. Din această plachetă aflăm că „Sinagoga din Focșani a fost edificată în 1859, consolidată […]

Salonul de Grafică Satirică MILCOVERITAS – ediția 2017

Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” a organizat, pentru a treia oară consecutiv, Salonul de Grafică Satirică MILCOVERITAS astăzi, 14 decembrie 2017, în Foyerul instituției din Orașul Viilor Domnești. Înființat în 1979 de profesorul Nicolae Sava și graficianul Constantin Pavel, salonul purta numele “ExpoSpin”. Din păcate, după 1989 manifestarea nu a mai fost susținută de […]

Mihai, ultimul Rege al României

Casa de Cultură din Odobești a amenajat în Foyerul instituției un loc de reculegere pentru cei care doresc să depună o floare în memoria celui mai iubit Rege al României – MIHAI I. Acest spațiu va fi deschis până pe 16 decembrie, ziua în care ultimul Rege al României va fi înmormântat. Pentru cei care […]

Masă rotundă la Odobești pe tema baladei “Miorița”

Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” a organizat astăzi, 20 octombrie 2017, de la ora 12, o masă rotundă având ca temă balada „Miorița”, plecând de la monumentalul volum „Miorița. Izvorul nemuririi” (Ed. Alcor, 2016), redactat de cercetătorul VICTOR RAVINI. Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări prilejuite de „Zilele Simion Mehedinți” și a […]

Zilele Culturii Odobeștene – a VI-a ediție – 2017

Casa de Cultură ”Constantin C. Giurescu” a organizat, în perioada 11-13 octombrie 2017, a VI-a ediţie a Zilelor Culturii Odobeştene. Ediția din acest an a cuprins evenimente dedicate, așa cum era firesc, reconstituirii identității odobeștene, promovării obiectivelor culturale din localitate, dar și manifestări de importanță națională din calendarul momentelor omagiale din istoria României. În prima […]

Lansări de carte + lansare DVD

În cadrul celei de-a treisprezecea ediții a Festivalului Tradițional “Toamna Odobeșteană”, Casa de Cultură din Odobești a organizat astăzi, 16 septembrie 2017, în Sala de Cinema “Constantin Apostol”, trei lansări de volume de poezii ale membrelor Clubului “Femina” și Cenaclului Literar “Lira”: Simona-Genoveva Mateev – “Ars amatoria în 100 de poeme”; Alina Cristian – “Înger […]

Lansare de carte: “Jurnalul vieții mele” – Vasile Pascu

În cadrul anului omagial dedicat pictorilor bisericești și luptătorilor anticomuniști, Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” din Odobești organizează în aceste zile un vernisaj cu lucrări în premieră, realizate de pictorul Vasile Pascu. Alături de splendidele tablouri de tinereţe ale pictorului, publicul prezent la evenimentul desfășurat astăzi, 15 septembrie 2017, a putut admira şi răsfoi […]

Ziua Limbii Române și întâlnirea cu opera scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu

De Ziua Limbii Române, astăzi, 31 august 2017, Casa de Cultură din Odobești a organizat un eveniment dedicat omagierii scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu (1916-2016), de la a cărui naștere s-a împlinit anul trecut un secol. Element definitoriu, limba este martorul și depozitarul evoluției și civilizației poporului român, în vocabularul limbii române găsindu-se o comoară de […]

Lansare de carte: “Din Împărăția lui Eu, în Împărăția lui Tu” – Maria Chiriac

Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” a organizat astăzi, 30 iulie 2017, lansarea volumului de povestiri “Din Împărăția lui Eu, în Împărăția lui Tu” (Editura Terra, Focșani, 2017) al educatoarei Maria Chiriac. Despre carte și autoare, scriitorul Gheorghiță Mocanu notează în Postafața volumului: Lucrarea de față trădează un condei instruit, un autor căruia i-a plăcut […]

Constantin Ghiniță a fost omagiat la Mărășești

Casa de Cultură din Odobești, în parteneriat cu Primăria Orașului Mărășești, a organizat astăzi, 14 iunie, în sala de ședințe a Consiliului Local din Mărășești, omagierea poetului Constantin Ghiniță. Cu această ocazie a fost lansată o antologie, îngrijită de prof. Valeriu Anghel, care a susținut și conferința ”Constantin Al Dorului, poet mitic”. Constantin Ghiniță s-a […]

Lansare de carte: “Crâmpeie de vis” – L. Teodorescu și “De ce?” – N. Florea

Profesorii Lăcrămioara Teodorescu și Neculai Florea au lansat astăzi, 7 iunie 2017, în Sala de lectură a Bibliotecii Publice din Odobești, de la orele 17, două volume de versuri: ”Crâmpeie de vis” și ”De ce?”. La eveniment au fost prezenți: prof. Vasile Lefter, prof. Vasile-Viorel Chiper, prof. Veronica Batog, prof. Gina Sava, prof. Caterina Șicleru, […]

Sună acum
Adresă