Posts Tagged: Costica Neagu

Un act de dreptate față de VASILE I. ȚIROIU

Casa de Cultură din Odobești a reușit să împlinească proiectul editării în premieră a celui mai interesant volum despre viile și viticultorii acestui pământ de la Curbura Carpaților: „Istoricul Podgoriei Putnene”, volum aflat de mai bine de jumătate de secol în manuscris la Biblioteca Academiei și în Arhive, din care mulți se înfruptau, plagiindu-l. Este, […]

Un punct de vedere al Domnului Profesor Costică Neagu despre războiul cu pandemia

Luați aminte, concetățeni, nimeni nu-i mai presus de boală, iar în fața nenorocirii toți suntem egali, oricâtă putere și bogăție am avea. Singurul front care poate ține piept nenorocirii este format din știință și solidaritate. Fiecare din noi trebuie să devină un ,,soldat necunoscut” care să lupte împotriva dușmanului nevăzut și deocamdată neștiut, cu armele […]

Prezentare de carte: DOCUMENTE VRÂNCENE (ediția a II-a)

După nouă decenii a ieșit de sub tipar ediția a doua a volumului „Documente Vrâncene: cărți domnești, hotărnicii, răvașe și izvoade”, publicat pentru prima dată în 1929 de C. D. Constantinescu-Mircești și H. H. Stahl. Ediția din 2019 este realizată la Editura Terra din Focșani, de Prof. Costică Neagu, cu sprijinul Asociației Obștilor Vrâncene & […]

Ionel Necula și sărbătoarea Literaturii Vrâncene la Odobești

Oameni de cultură din Odobești, Focșani, Adjud, București și Tecuci au participat la prezentarea în premieră a volumului al III-lea din „Spiritul vrâncean în lecturi elective”, autor Necula Ionel. Printre cei care au asistat la eveniment îi amintim pe Ionel Moni Constantin, Janine Vadislav, Gheorghe Neagu, Costica Neagu, Ștefan Neagu și Doina Pițu din Focșani, […]

Dicționarul academicienilor vrânceni a ieșit de sub tipar

În Anul Centenarului Unirii, Asociația „Simion Mehedinți” a publicat primul volum dedicat celor mai importante persoane născute în localitățile care formează din 1968, Județul Vrancea. Evenimentul de lansare este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură din Odobești și Muzeul Vrancei, unde va avea loc prezentarea în premieră a lucrării joi, 5 iulie 2018, la […]

Sună acum
Adresă